|
|
Dacă Contractul de transport este anulat cu cel puţin 2 zile înainte de data de plecare, călătorul trebuie să plătească companiei Deutsche Touring 25% din contravaloarea biletului pentru călătoria anulată, dar cel puţin o sumă forfetară de 10 euro. Diferenţa rămasă din preţul biletului va fi restituită de Biroul de rezervări.
În cazul în care călătorul anulează Contractul de transport cu mai puţin de 2 zile înainte de data de plecare, acesta va plăti 50% din contravaloarea biletului, dar totuşi cel puţin 20 euro.
Dacă călătorul nu efectuează călătoria, dar nu a anulat Contractul de transport în prealabil, acesta va achita tariful întreg de transport. În acest caz călătorul are posibilitatea de a schimba biletul, contra unei sume forfetare de 20 euro, în decurs de cel mult 3 zile de la data de plecare rezervată de pe biletul de călătorie neutilizat, pentru o călătorie în cursul perioadei de valabilitate a biletului respectiv de călătorie (6 luni de la data de plecare).
În cazul în care călătorul nu utilizează un bilet de întoarcere comandat, paragraful anterior se va aplica în mod corespunzător pentru suma din preţul biletului respectiv care revine pentru călătoria de întoarcere şi care se adaugă la preţul total al biletului simplu pentru călătoria dus-întors.
Condiţii speciale pentru tarife promoţionale: în principiu, biletele de călătorie care au fost vândute la un preţ promoţional nu pot fi anulate. Acestea pot fi schimbate cu cel puţin 2 zile înainte de data de plecare dacă se plăteşte diferenţa până la preţul normal plus o sumă forfetară de 15 euro.
Pentru schimbarea biletelor de întoarcere se poate percepe o taxă.
În toate cazurile, restituirea tarifelor de transport achitate se efectuează numai pe baza prezentării şi depunerii legitimaţiei de călătorie.
Cererile de restituire a tarifelor de transport trebuie înaintate companiei Deutsche Touring GmbH în decurs de 3 luni de la data călătoriei respective, împreună cu biletul de călătorie. După acest termen dreptul de a solicita o restituire se anulează.
Pentru întrebări contactaţi Centrul nostru de Servicii la nr. de telefon Bucuresti: 031 405 2287; Sibiu: 0269 501 500, zilnic până la orele 19:00.
|
|
|